Vânt albastru de la Scorchfield

Multumiri, Scorchfield!

Pentru Mihai Olteanu

Teoria potrivit faptului că vântul bate de undeva, ar putea fi contrazisă prin subtilul prin care culoarea străbate ceața.

Într-o imagine domoală, cuprinsă de ceață, fără vânt, culoarea apare în ochiul privitorului datorită vântului interior.

Se știe că Eol, Zeul Vânturilor, i-a dăruit lui Ulise un burduf în care erau zăvorâte vânturile care de obicei fac ravagii pe continent, dar care în largul mării, date drumul la dorința de a se apropia de țărm, îl vor ajuta să străbată distanțe enorme într-un timp foarte scurt, asta chiar dacă însuși Zeul Mărilor, Poseidon, i se va împotrivi; marea este mare, la fel cum aerul este aer și acum noi stăpânim aerul, încheie Zeul ascuns în fundul peșterii.

În această scurtă idee se ivește tema pe care culoarea trebuie să o petreacă în jurul vântului, astfel, ca cel ce privește să simtă, dacă nu vântul real, cel ce apleacă arborii și răvășește natura, măcar pe cel interior, ce apleacă spiritul și răvășește sufletul.